Cât de mult contează trezitul la aceeaşi oră, mesele luate după un program fix, ordonat! A realizat acest lucru Lora. De trei luni, de când prezintă emisiunea „Vorbeşte lumea” la PRO TV, stilul ei de viaţă s-a schimbat în bine. A scăpat de insomnie, de durerile de stomac, a dat jos kilogramele în plus, i s-a reglat metabolismul, se simte mai bine, mai energică.


Ca artist, niciodată nu ştii când te pui seara în pat, când te trezeşti, când apuci să mănânci. Programul este haotic, lucru care se resimte. Lora ajunsese să nu mai scape de insomnii, se simţea lipsită de vitalitate. Situaţia a început să se schimbe în ultimele trei luni, de când a fost cooptată de PRO TV, în locul Adelei Popescu (n.r. care e în concediu pentru creşterea copilului) la „Vorbeşte lumea”.

Alături de Cove, prezintă emisiunea de luni până vineri, între orele 10.30 şi 13.00. Faptul că trebuie să respecte un program strict i-a reglat metabolismul, i-a schimbat viaţa. Mă trezesc la 7.00, îmi încep ziua cu un pahar cu apă pe stomacul gol, apoi îmi fac un ceai din plante alături de două feliuţe de pâine prăjită cu caşcaval şi ceva legume. Mi se pare un mic dejun lejer, în condiţiile în care mie nu-mi place să mănânc dimineaţa. La 9.10, machiată şi fresh, pornesc spre emisiune”, povesteşte Lora. 

Masa de prânz e la ora 13.05 „pe ceas”. Una dintre regulile la care colegul ei, Cove, ţine foarte mult este să stea cu toţii la masă, după emisiune.

„Regula e regulă şi nu se sare peste ea. Lucrul acesta ne uneşte cumva echipa. Mâncăm undeva în culise, unde e o mică bucătărie. În general suntem 3-4 persoane, dar putem fi şi doar noi doi. Atunci îmi iau o supă de linte, o salată, peşte la grătar sau vită cu rodie. E a doua mea masă a zilei şi o iau la oră fixă. M-a reglat incredibil de mult, a reglat tot în organismul meu. Niciodată nu mâncam la ore fixe. Acum mă simt bine, am o altă vitalitate, dorm bine noaptea, ceea ce e incredibil pentru cineva care timp de un an a suferit de insomnii. N-am dormit o noapte. De ce? Pentru că e foarte mult stres în domeniul muzical, chiar dacă nu pare”, mai spune artista. Lipsa de somn din acea perioadă a dus şi la o creştere în greutate, din cauză că ronţăia diverse la orele 2-3 noaptea.

Din noiembrie, cele 3,5 kg în plus pe care le avea au dispărut şi ele ca prin farmec. „Am avut 57,5 kg, acum m-am reglat cu greutatea, adică am 54 kg la 1,68 metri înălţime. Am scăpat şi de durerile de stomac, de indispoziţie... Toate s-au reglat, slavă Domnului! Acum încerc să fac o aroganţă supremă ca la ora 6 să fiu în picioare şi să merg la sală dimineaţa, înainte de emisiune. Am sala la parterul blocului şi e păcat să nu ajung din lipsă de timp”.

Tot emisiunea pe care o prezintă a responsabilizat-o. Nu-şi permite să răcească, astfel că are grijă să-şi întărească imunitatea. Nu-i lipsesc din casă vitaminele şi ia zilnic magneziu cu vitamina D.

Nu experimentează mâncăruri noi, nici nu încearcă tratamente de înfrumuseţare la care nu ştie cum reacţionează.

Îi place să mănânce sănătos

Lora se declară a fi o gurmandă. Cu toate acestea, nu se abţine de la nimic şi mănâncă exact ce-i cere organismul. Din fericire, simte nevoie de alimente sănătoase, bogate în nutrienţi.

„Îmi place să mănânc, nu pot să neg asta. Dar am descoperit că sunt mâncăruri şi gustoase, şi sănătoase. Îmi plac supele de tăieţei şi de găluşte, supa de linte, muşchiul de vită pe grătar, mediu făcut, iar mai nou sushi. De câteva luni aş mânca sushi dimineaţa, la prânz şi seara. Rar mai simt nevoia de cartofi prăjiţi, nu beau sucuri acidulate, iar de dulciuri cred că îmi aduc aminte maximum o dată pe lună. Inclusiv când mergem la concerte în ţară ori în turnee, una dintre cerinţele noastre ca echipă de nomazi ce suntem e să avem parte de mese bune, sănătoase, la restaurant”, povesteşte ea.

Supa de linte, preferata ei

Gătitul nu se numără printre marile pasiuni ale Lorei. Mai ales că nu vrea să-i umbrească din faimă şi bucurie iubitului ei, Ionuţ, care o răsfaţă cu preparate incredibil de gustoase. Şi el găteşte în limita timpului. Cum sunt mai mult pe drumuri, mănâncă aproape zilnic în oraş. „Avem restaurantele noastre preferate, patronate de prieteni, unde ştim exact ce ne luăm. Spre exemplu aici, la Duman Oriental Cuisine din Bucureşti, îmi iau supă cremă de linte şi vită cu rodie. 

Supa de linte e uşor de făcut: se pun la fiert linte cu legume (morcovi, ţelină, ceapă), când sunt gata se pasează, se adaugă unt, chimen, boia iute, sare şi piper după gust. E sănătoasă şi gustoasă”.

 
 
Loading...