Mădălina Ghenea a premiat-o pe Sophia Loren la Cluj

Ultima actualizare:

    Mădălina  i-a înmânat  Sophiei  premiul  pentru  întreaga  activitate
Mădălina i-a înmânat Sophiei premiul pentru întreaga activitate

Fotomodelul nostru Mădălina Ghenea (27 de ani) a fost asemănat adesea cu sex simbolul anilor ’50-’60, celebra actriță Sophia Loren (81 de ani), ambele având trăsături fizice trase parcă la indigo.

Iată însă că sâmbăta trecută a venit și ziua cea mare, căci cele două femei, pe care le despart 54 de ani, au stat pe aceeași scenă, la gala Festivalului de film TIFF,  de la Cluj. Mădălina a avut onorea să-i înmâneze Sophiei, care a purtat un superb costum alb, ”Premiul  pentru întreaga carieră”.

Actriţa italiancă i-a mulțumit Mădălinei pentru gest, însă s-a ferit să facă vreo remarcă la adresa mai tinerei sale sosii. În schimb, Mădălina a dorit să precizeze că singura asemănare dintre ea şi Sophia Loren este de o cu totul altă factură, şi nicidecum una fizică, amândouă părăsindu-şi oraşele natale. ”Eu am plecat din Slatina, iar Sophia Loren a părăsit Napoli natal la doar 14 ani şi a ajuns să fie o adevărată divă admirată de întreaga planetă”.

Marii câştigători TIFF de la Cluj

  • Trofeul Transilvania – Caini, regia Bogdan Mirica (în valoare de 15.000 de euro).
  • Premiul Special – Trofeul Transilvania 15 se acordă regizorului Cristi Puiu.
  • Premiul pentru Cea mai bună regie - Avishai Sivan, pentru Tikkun (în valoare de 5.000 de euro)
  • Premiul pentru Întreaga Carieră actriţei Sophia Loren si actriţei Orosz Lujza Premiul de Excelenţă este oferit actriţei Carmen Galin.
  • Premiul Special pentru Contribuţia adusă Cinematografiei Mondiale, producătorului Iain Smith.
  • Premiul Special al Juriului - Vrăbii / Sparrows, regia Rúnar Rúnarsson (în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO)
  • Premiul pentru Cea mai bună interpretare – David D’Ingeo, Un loc la umbră / De l'ombre il y a (1.000 euro)
  • Menţiunea Specială a Juriului - Monika Naydenova şi Alexander Benev, pentru interpretarea din Sete/ Thirst Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj – Ultima zi, regia Gabriel Achim (foto dreapta) (în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producţie), oferit de Cinelabs România)
  • Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut – Discordia, regia Ion Indolean (în valoare de 1.000 de euro)
  • Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Scurtmetraj – O noapte în Tokoriki, regia Roxana Stroe (în valoare de 1.500 de euro)
  • Menţiunea specială a juriului pentru scurtmetraj în Zilele Filmului Românesc – Mă cheamă Costin, regia Radu Potcoavă
  • Premiul Publicului - Uşa deschisă / La Puerta Abierta, regia Marina Seresesky
  • Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea Umbre - Saint Frankenstein, regia Scooter McCrae (în valoare de 500 de euro)
  • Premiul Let's Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenţi: Azi vin, regia Calin Boto
  • Transilvania Pitch Stop Development Award - Scor alb/ Tie, de Marius Olteanu (în valoare de 2000 euro (numerar), oferit de TIFF) Transilvania Pitch Stop CoCo Award - Viaţa în Moscova/ Alive in Moscow, de Grigore Becket
  • Premiul Juriului Tinerilor Francofoni - Mor să-ţi spun, regia Xavier Seron Premiul FIPRESCI: Taurul de neon, regia Gabriel Mascaro 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net