Fata Clejanilor ştie să iasă în evidenţă, indiferent de locul în care se află. Când e pe scenă dansează şi cântă de mama focului, iar când e la emisiuni TV şochează la tot pasul.


Și-a făcut debutul în show-ul “Aventură cu 4 stele”, difuzat în fiecare luni şi marţi, de la 20.30, la Antena 1, iar în această seară îşi va continua peripeţiile alături de ceilalţi trei concurenţi, Speak, Flick şi Gina Pistol. Aflată în Grecia, acolo s-a filmat show-ul, Margherita s-a gândit că n-ar fi rău să facă o sesiune de înfrumuseţare, dar nu una oarecare. Fiica Vioricăi şi a lui Ioniţă de la Clejani susţine că măştile de faţă cu pământ din cimitir fac minuni, aşa că s-a încumetat să-şi procure materia primă.

”Trebuie să iau şi eu, din cimitir, pământ de la 9 morminte părăsite. Îmi trebuie pentru mască de faţă, să nu mai am nici un rid. Acest pământ fermecat, de la 9 morminte părăsite, te ajută foarte tare pentru tinereţe fără bătrâneţe”, spune Margherita, care va vorbi şi despre frica ei de cimitire, care i se trage din copilărie. 

 

Loading...