Marius Moga (37 de ani) şi Randi (Andrei Ştefan Ropcea, 35 de ani) au revenit anul trecut în forță în vechea formultă, Morandi, şi cu o nouă piesă, Kalinka, videoclip filmat în Los Angeles. Reporterii Click! i-au vizitat pe cei doi artiști în studioul DeMoga, devenit a doua lor casă. Marius și Randi ne-au povestit cum vor să cucerească toate topurile muzicale.


  • Click!: Anul trecut Morandi a revenit după o perioadă de pauză cu piesa ”Kalinka”. Acum lucraţi la un album nou, povestiți-ne despre această melodie.

Morandi: Trebuie să pleci, ca să ai de unde să te întorci. Vrem să ajungem din nou în topurile internaţionale, şi da, se mai întâmplă ca fiecare proiect să mai aibe urcuşuri şi coborâşuri. Atunci când cobori, dacă înveţi ceva din asta, faci muzică mult mai bună. Drept urmare am revenit cu ”Kalinka” şi am văzut că merge extrem de bine. Sunt ceva ţări care o difuzează. Vrem să ajungem peste tot cu piesele noastre. Ne dorim mult să ajungem cu ele şi în vest, să vedem cum sunt scenele şi acolo (zâmbesc).

  • De la început v-aţi gândit să cuceriţi piaţa internaţională cu Morandi?

Ne-am dorit să facem din Morandi un proiect în engleză sau în tot felul de limbi de circulaţie internaţională. Erau destule proiecte româneşti ca să mai facem încă unul la fel.

  • Vă mai amintiţi debutul cu Morandi?

În 2003 am debutat. La început a fost o piesă, aşa cum se nasc în mai toate studiourile unde se face muzică. Era o idee muzicală, un sfert de piesă. “Love me” se numea şi a auzit-o Șerban Huidu care a zis să le-o dăm ca să o difuzeze la radio seara. Apoi lumea a cerut-o şi în timpul zilei, ajungând să fie în havy rotation. Eram un proiect la început de drum care nu intra decât noaptea. Lumea credea că suntem străini, italieni sau englezi, nu puteau să se hotărască.

morandi-debut.jpg

marius moga si randi la debutul cu trupa morandi
Așa arătau Marius Moga și Randi la debutul trupei Morandi
foto: arhiva Click!

 

  • Ce înseamnă Morandi pentru voi?

Randi: Singurul proiect internaţional la care am lucrat şi am fost implicat.

Marius Moga: Am reuşit cu el să trecem nişte graniţe, chiar şi ale noastre, lucrând. Pentru că fiecare are viziunea lui. Din două viziuni care se bat cap în cap tot rămâne ceva.

  • Lucraţi la un album care se va lansa în curând.

Sperăm până în toamnă. Avem gata mai mult de jumătate din piese. Sperăm să fie nişte piese bune, nu ştim câte, poate 10-12.

  • Veți avea şi colaborări-surpriză pe viitorul album?

Specificul proiectului Morandi a fost că a introdus mereu şi voci noi, n-am vânat vreodată nu ştiu ce mare nume ca să facem muzica noastră auzită. De cele mai multe ori ne-am bucurat că am introdus voci noi şi a fost o surpriză că le-am introdus pe piesele noastre. Noi ne-am dori mai degrabă o artistă care are un timbru special, chiar daca e la început de drum şi nu e celebră, dar poate da un plus compoziţiei, piesei şi producţiei. E mai importantă muzica şi nu o să refuzăm nicio oportunitate care o să apară. O să avem voci noi şi din afara ţării, cu siguranţă, dar nu o să fie neapărat nişte artişti consacraţi. Noi preferăm să pariem pe piesele noastre, nu pe marketing. Nu ne dorim să fim ultra comeciali cu albumul care vine, ci să ne ducem într-o zonă cool, de muzică pop electronic premium. Nu vrem să fim un nume pe afiş, ne dorim să fim Numele de pe afiş. Încercăm să fim adevăraţi prin ce încercăm să facem în loc să vânăm un loc în top. Şi să venim şi cu un sound care ne descrie doar pe noi.

  • Anul trecut a filmat doar Randi în SUA pentru videoclipul piesei “Kalinka”. Marius, tu de ce n-ai fost?

Marius Moga: Fix în zilele alea eu promovam "Ma doare la bass" şi s-a nimerit atunci ca ei să trebuiască să facă filmarea în L.A. Înainte de plecarea în L.A., Randi îşi cumpărase multe haine pentru filmarea videoclipului...

Randi: Mi-am comandat atunci de pe net haine şi ele veneau în 5 zile, iar eu plecam în 3. Plătisem 1.200 de lire şi nu ştiu ce am greşit cu formularul completat pe net, însă am încercat să rezolv cu ei, dar nu s-a putut şi apoi mi-am comandat acelaşi set de haine încă o dată şi au venit amândouă în acelaşi timp. Erau două geamantane pline de haine cu care am umplut studioul de la Famous Production. Mi-am făcut singur stylingul pentru acel videoclip.

  • Veţi lansa cu siguranță un nou videoclip şi am vrea să ştim dacă tu, Marius, o să apari în el.

Marius Moga: Atunci aşa s-a nimerit, aşa a fost. Ideea în sine, faptul că l-am văzut acolo pe Randi în "Kalinka" dansând, mie mi s-a părut cool. Sunt multe feluri de proiecte, de trupe, şi muzica ne însoţeşte în fiecare zi de când ne trezim până seara şi oriunde ieşim în oraş, nu poţi să scapi de muzică. Nu există o particică de oraş în care să nu se audă o bucăţică de melodie. Şi atunci dacă tot faci muzică şi încerci să faci muzică bună trebuie să o faci din suflet, chiar dacă o perioadă fiecare ne-am căutat carierele solo. E bine că am funcţionat solo şi fiecare şi-a spus mesajul. Acum suntem mai maturi muzical, așa că o să iasă o muzică mai valoroasă.

  • Cât timp petreceţi fiecare în studioul de înregistrări, care a devenit pentru fiecare acasă, deşi tu Marius, eşti la DeMoga Music şi tu Randi, la Famous Production?

Lucrăm când la Famous, când aici la DeMoga... Fiecare are studioul şi echipa lui, familia lui. Uneori stăm mai mult, alteori mai puţin, depinde cât de mult avem de lucru, depinde de inspiraţie. Atunci când îţi alegi să fii freelancer (liber profesionist, n.r.) nu ştiu dacă poţi să faci nazuri. Ai perioade în care nu-ţi trece nici o idee prin cap şi perioade în care nu mai scapi de ele şi trebuie să compui. Şi când n-ai nici o idee încerci să trăieşti şi tu, să te reconectezi cu oamenii din viaţa ta, că poate ai pierdut ceva, nu poţi să faci muzică fără idei şi să stai degeaba în studioul de înregistrări...

marius-moga-randi-studio.jpg

marius moga si randi in studioul de inregistrari
Marius Moga și Randi în studioul de înregistrări
foto: Click!

 

  • Aţi început să aveţi şi concerte?

Urmează să definitivăm show-ul Morandi şi lucrurile urmează să se întâmple. Încercăm să îmbinăm arta cu tehnologia, jocuri de lumini cu muzică. Suntem în industria muzicală şi show-urile Morandi trebuie să fie altfel, nu o să mai fie ce am făcut în trecut, cu dansatoare şi să se bage Randi între ele să danseze. Nu vom mai avea DJ şi dansatoare, avem un band live care combină muzica electronică.

morandi-band-foto-bogdan-petrice.jpg

marius moga si randi alaturi de bandul lor
Morandi va cânta în concerte alături de un band
foto: Bogdan Petrice

 

  • Aţi fost căutaţi şi cât timp aţi stat departe de Morandi?

Suntem mândri că inerţia pieselor noastre care au prins a durat ani de zile, efectiv. Succesul concertelor a existat chiar şi când nu am avut cele mai mari piese pe radio şi asta a însemnat că nu suntem un proiect care a avut un hit şi a dispărut. Înseamnă că am avut ceva fani prin toate ţările prin care am trecut, iar piesele noastre au devenit ever green-uri.

  • Totul se întâmplă cu un scop şi poate că atunci a fost nevoie de pauza aceasta...

Aşa e viaţa. Ne-am dorit să ne demonstrăm nouă, familiilor, Universului, că putem şi singuri. Ne doream să schimbăm sound-ul trupei şi nu ştiam ce să facem. Şi apoi ne-am întâlnit şi am ajuns la aceeaşi părere şi am lucrat la asta. Piesele “Angels” şi “Save me” prinseseră în vreo cinci ţări şi noi ne doream mai multe. Dar nu eram pregătiţi psihic să ducem acest proiect atunci. Sunt atâtea trupe cu un hit care au rupt şi apoi au dispărut. După provocarea personală acum suntem pregătiţi psihic.

Loading...