Motivul pentru care Elena Băsescu a divorţat de Syda

Ultima actualizare:
Carmen Harra este expertă în numerologie
Carmen Harra este expertă în numerologie

O veste din familia prezidenţială cădea ca un trăsnet vineri seară (2 septembrie). Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu, alias Syda, au anunţat că au parafat divorţul la notar la patru ani de la nuntă. Cea care a văzut că cei doi nu au şanse prea mari să rămână împreună este Carmen Harra. Celebra prezicătoare a făcut în 2013 o analiză detaliată a cuplului Elena Băsescu – Bogdan Ionescu.

Divorţul mezinei preşedintelui de Bogdan Ionescu a fost prezis de Carmen Harra, încă de acum trei ani. Scriitoarea a vorbit atunci despre ruptura celor doi, dar şi despre naşterea celui de-al doilea copil al cuplului, micuţul Traian.

"Am făcut interpretarea numerologică folosindu-mă de datele lor de naștere. Mariajul dintre Elena și Bogdan are șanse 50%-50% în următorii patru-cinci ani și după aceea cred că fiecare o va lua pe drumul lui. Îi ține împreună doar o influență externă", a spus, atunci, Carmen Harra, conform ziarulring.ro.

Şi iată că ceea ce ea a spus s-a adeverit, iar Elena şi Bogdan au confirmat că s-au mutat deja separat. Prezicătoarea spune însă că între cei doi sunt adevărate tensiuni, iar separarea a venit din cauza lipsei de compatibilitate.


    Carmen Harra a preyis divorţul de acum trei aniFoto: enational.ro
Carmen Harra a preyis divorţul de acum trei aniFoto: enational.ro

"Vorbeau limbi diferite. Ei nu funcţionau pe aceeaşi frecvenţă. Lipsa de compatibilitate a fost de vină. El nu a ştiut cum să ducă pe umeri povara numelui ei, bagajul karmic şi presiunea şi atunci s-a revoltat. Ea îşi va reface viaţa în următorii doi ani şi absolut că va mai avea ocazia să îmbrace rochia de mireasă. El va avea, în schimb, relaţii pasagere. Pentru ea este foarte greu divorţul, dar probabil că este mai bine aşa că vine acum când copiii sunt micuţi. Cu cât copiii sunt mai mici cu atât e mai bine. Dacă aveau 10-12 ani, era mult mai dificil", a declarat Carmen Harra, într-o intervenţie telefonică la Antena Stars.

Prezicătoarea a spus că ar fi dispusă să se întâlnească cu unul dintre protagonişti sau chiar cu amândoi pentru a le da câteva sfaturi. "Eu zic să facă pace! Să-şi continue drumul frumos. Să nu se bârfească, să nu se urască!", a mai spus ea.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net