Părinții Corneliei Rednic, emoţionaţi la concertul aniversar al fiicei

Ultima actualizare:

    Lupu Rednic, Elize Stan, Marcel Pavel şi Cornelia Rednic
Lupu Rednic, Elize Stan, Marcel Pavel şi Cornelia Rednic

Toată lumea o cunoaște, pentru că formează un cuplu şi pe scenă, și în viață alături de soțul său, Lupu Rednic, dar pe părinţii ei nu i-aţi văzut până acum în prim-plan. Solista de muzică populară Cornelia Rednic se mândreşte cu cei care i-au dat viaţă şi care s-au aflat în sală la spectacolul aniversar, care a avut loc pe 25 marti, la Sala Palatului.

Cornelia și Lupu Rednic se numără printre cele mai cunoscute cupluri artistice de la noi. Cei doi soți sunt pe scenă de 25 de ani, iar duminică, 25 martie, au serbat acest lucru pe scena Sălii Palatului din București, alături de mai mulți colegi din muzica populară, precum Niculina Stoican, Mariana Deac, Ionuț Fulea și Dinu Iancu Sălăjanu, dar și din lumea muzicii pop, Marcel Pavel.


    Cornelia Rednic a primit un braţ de flori
Cornelia Rednic a primit un braţ de flori

Spectatorii care au umplut Sala Palatului din București în ziua de Buna Vestire i-au primit cu multă căldură pe soții Rednic, dar și pe invitații lor. În sală s-au aflat și părinții Corneliei Rednic, care au asistat cu multă emoție la concertul fiicei şi al ginerelui.


    Cornelia Rednic, alături de părinţii eifoto: arhivă personală
Cornelia Rednic, alături de părinţii eifoto: arhivă personală


    La concert au participat şi alţi colegi de breaslă
La concert au participat şi alţi colegi de breaslă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net