Petruţa Gheorghe a fost incinerată. Fosta soţie a lui Andrei Gheorghe, condusă pe ultimul drum de copii

Ultima actualizare:

    Copiii Petruţei Gheorghe, îndureraţi în faţa Crematoriului Umanfoto: Blitz
Copiii Petruţei Gheorghe, îndureraţi în faţa Crematoriului Umanfoto: Blitz

Petruţa Gheorghe a fost incinerată vineri (13 decembrie) la Crematoriul Uman Vitan Bârzeşti. La ceremonie au participat copiii îndureraţi, alţi membri ai familiei, dar şi prietenii fostei soţii a lui Andrei Gheorghe. Toţi au venit încărcaţi cu flori, la plecare, Katarina, fiica Petruţei, având şi ea mai multe buchete în braţe.

La mai puţin de doi ani, copiii lui Andrei Gheorghe au retrăit acelaşi film urât în care într-o zi friguroasă şi-au luat rămas bun la Crematoriul Uman Vitan Bârzeşti de la o persoană dragă sufletului lor. De data aceasta, durearea parcă a fost şi mai mare, fiind vorba despre mama lor. Ca şi ceremonia anterioară de incinerare, Max, fiul vitreg al lui Andrei Gheorghe, a fost la fel de implicat şi, pe toată perioada dinaintea începerii ceremoniei, a făcut nenumărate drumuri între maşinile parcate în care se aflau coroane şi curtea crematoriului.

Maximilian, fiul Petruţei Ghoerghe s-a ocupat printre altele de toate formalităţile necesare incinerării
Maximilian, fiul Petruţei Ghoerghe s-a ocupat printre altele de toate formalităţile necesare incinerării

A stat chiar la poartă să le dea indicaţii celor care au venit să o conducă pe ultimul drum pe Petruţa Gheorghe. Fotoreporterii Click! au suspins imagini ale durerii celor doi copii ai Petruţei. În haine de doliu, Maximilian şi Katarina Dyer au primit condoleanţe şi au mulţumit tuturor care au fost alături de ei în momentele de grea cumpănă. 

Katarina Dyer, fiica Petruţei din prima căsătorie
Katarina Dyer, fiica Petruţei din prima căsătorie

La moartea lui Andrei Gheorghe, Petruţa spunea că dintre copii, fiul ei  este cel care resimte cel mai acut pierderea tatălui. “Max a fost cel mai afectat. A fost acasă, l-a dus pe braţe, jos. El s-a luptat cu… A fost la IML, a fost foarte foarte afectat. E un gol imens. Fără el e un spaţiu gol care nu se umple cu nimic”, declara Petruţa Gheorghe la moartea fostului ei soţ, care a fost şi el incinerat. Ca o ironie amară a sorţii, familia a aflat că Petruţa a ales şi ea la fel să se despartă de cei dragi, evitând o slujbă de înmormântare la cimitir.  

Petruţa Gheorghe a murit la 52 de ani

Petruţa Gheorghe a colaborat multă vreme la revista ”Ce se întâmplă, doctore?”, unde a lucrat cu Oana Cuzino şi a fost expertul DOC în psihoterapie. A fost specializată în psihanaliză, mai exact în Psihanaliza Copilului şi Adolescentului. A tradus două volume de specialitate („Puncte de cotitură, dezvoltarea emoţională şi comportamentală a copilului tău, de la 3 la 6 ani” – T. Berry  Brazelton și Joshua Sparrow, „Psihologia vieţii de zi cu zi”- Kanneth T. Strongman) și a redactat numeroase articole științifice pentru publicații de profil, printre care și „Colocviile de Psihanaliză, cazuri clinice şi reflecţii teoretice”. A pierdut lupta cu cancerul cerebral, poate şi din cauza supărării pierderii fostului ei soţ pe care l-a iubit enorm.  

Petruța Gheorghe a fost căsătorită cu Andrei Gheorghe până în 2015

Petruța și Andrei Gheorghe s-au căsătorit după divorțul din 2007 al omului de radio de Maria Olaru, iubita sa din studenție. În timp ce era foarte afectat după separarea de prima soție,  Andrei Gheorghe s-a îndrăgostit de Petruța, la acea vreme Grigoriu. Aceasta avea trei copii dintr-un mariaj anterior cu omul de afaceri Irvin Ray Dyer III.  Maria (22 ani), Katarina (20 ani) și Maximilian (19 ani), pe care Andrei i-a iubit ca pe copiii lui de sânge. Andrei Gheorghe aavea şi el o fiică biologică, Anastasia. 

Katarina Dyer, fiica solistă a Petruţei
Katarina Dyer, fiica solistă a Petruţei

Andrei Gheorghe a murit pe 26 martie, la vârsta de 56 de ani din cauza unor probleme cardiace. Fostul realizator a fost găsit mort în locuința sa din Voluntari. Concluziile legiștilor indică faptul că Andrei Gheorghe a suferit un stop cardio respirator. Fostul om de radio era mort de mai bine de 12 ore, în momentul în care a fost descoperit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net