Creatoarea de modă Romanița Iovan a acceptat să vorbească în emisiunea lui Cătălin Măruță despre două episoade marcante, dureroase, care i s-au întâmplat în ultimii 16 ani. Ambele sunt legate de fostul ei soț, pilotul Adrian Iovan, decedat în accidentul aviatic din Munții Apuseni, de acum șapte ani.


În octombrie 2005, viața cuplului Romanița-Adrian Iovan se schimba pentru totdeauna. Pilotul a împușcat mortal, în toiul nopții, un bărbat care intrase în casa lor din cartierul Primăverii. De abia acum, la 16 ani de la incident, Romanița a avut puterea să povestească despre urmările acelui moment.

"A fost cel mai negru capitol din viața mea. Cred că m-am reinventat cu acea ocazie. Am primit sute de scrisori, unele de susținere și altele cu amenințări din pușcărie. La un moment dat, aproape că ajunsesem să-mi doresc ca cei care mi-au denigrat familia să pățească ce am pățit și eu. Atât de greu încercată am fost. În acele zile am pierdut o sarcină. Dacă nu se întâmpla, Albert nu se năștea. Eu am descoperit că sunt însărcinată chiar cu câteva zile înainte. Uite cum a fost să fie, că a trebuit să se nască Albert. Am rămas însărcinată destul de repede după aceea, în ianuarie, astfel că tot în octombrie am primit o bucurie de la Divinitate. Eu nu am vrut copii pentru că mi-am dorit să fac carieră. De la 26 de ani mi-am deschis casa de modă și am vrut să fiu femeie de carieră. Mi-am dorit copii când l-am cunoscut pe Adrian”, a povestit creatoarea de modă despre episodul din 2005.

 


După doar cinci ani de căsnicie, în 2008, Romanița și Adrian Iovan anunțau că se despart, dar că rămân pe același drum în ceea ce privește creșterea fiului lor. "Doi oameni care se iubesc pot să ajungă la divorț pentru că drumurile lor se despart, dar asta nu înseamnă că nu continuă să-și educe copilul. Noi am rămas foarte, foarte buni prieteni și mă bucur că Adrian a fost lângă Albert exact cei șapte ani care au contat pentru educația lui", a mărturisit Romanița în interviul acordat echipei emisiunii "La Măruță".

Albert, fiul Romaniței și al lui Adrian Iovan, a dat dovadă de o forță incredibilă când a aflat că i-a murit tatăl

Romanita-iovan-albert-iovan.png

Romanita iovan si fiul ei, albert
Albert este cea mai mare mândrie a Romaniței Iovan
Foto: Facebook

În ianuarie 2014, avionul pilotat de Adrian Iovan s-a prăbușit în Munții Apuseni, iar acesta și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viețile. Albert, fiul lui Adrian și al Romaniței, avea doar șapte ani, dar a dat dovadă de o maturitate care a uimit-o pe mama lui.

“A fost un moment foarte, foarte complicat pentru mine, mai ales că am fost și indusă în eroare de bulibășeala aia îngrozitoare în care s-a aflat statul român: că toată lumea e în viață, că au fost găsiți, că nimeni nu a pățit nimic. Au transmis pe tv că totul e ok și Albert s-a culcat cu gânul că tatăl lui e ok și că îi desparte doar distanța din pădure până acasă. I-am explicat cât am putut, pe înțelesul lui de la șapte ani. Atunci am fost cea mai puternică din lume, așa m-am considerat. Mi-am găsit o forță pe care nu credeam că o am. Când i-am zis că a murit ca un erou, că are un tată erou, am observat că are o forță în el mai mare decât mine și oricare altă persoană”, a declarat designerul de modă despre sentimentele care o treceau în momentul în care a trebuit să deschidă un subiect atât de dureroa cu băiatul ei.

Romanita-adrian-iovan.jpeg

Romanita si adrian iovan
Romanița și Adrian Iovan au fost căsătoriți cinci ani
Foto: arhivă

Albert Iovan avea doar șapte ani când a murit tatăl lui

“La scurt timp, a venit un telefon de la unul dintre medicii din avion, care nu a putut să facă mai nimic sau nu știu ce să zic, nu vreau să comentez, să-mi spună că cei din Colegiul Medicilor s-au gândit să-i dea o diplomă lui Albert pentru tatăl lui”, a continuat Romanița.

Creatoarea de modă nu a luat decizia în numele fiului ei. La vârsta la care copiii încă găsesc plăcerea în joacă și de abia învață să scrie și să citească, Albert a luat hotărârea de a nu primi diploma și și-a argumentat și decizia în fața mamei lui: "Nu pun niciun cuvânt și nicio virgulă, transmit fix cuvintele lui Albert: 'Mama, nu-mi trebuie nicio diplomă' - pentru că nu înțelege cum dintr-un avion plin de medici nu a fost niciunul în stare să-l ajute pe tata. Asta i-am transmis medicului. Lucrurile sunt mai dureroase când știi că Adrian a murit cu zile, a murit înghețat. Hipotermie scrie pe certificatul de deces", a spus Romanița Iovan despre acest subiect dureros

 

 

 

 

 
 
Loading...