Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că, la solicitarea familiei actorului Sebastian Papaiani, s-a găsit un loc de veci la Cimitirul Bellu, în apropierea mormântului lui Marin Moraru.


„Am aflat cu mare tristețe de decesul lui Sebastian Papaiani. Este unul dintre actorii mei favoriți și așa va rămâne în continuare. Într-adevăr, am primit o solicitare din partea familiei marelui actor pentru a încerca să rezolvăm pe cale administrativă și această problemă; este dureroasă, dar necesară. În acest moment, pot să afirm că s-a găsit un loc de veci, chiar lângă Marin Moraru”, a declarat Gabriela Firea.
Actorul a murit marți la 80 de ani, după o lungă suferință. Trupul regretatului actor Sebastian Papaiani a fost depus miercuri dimineață la biserica lui de suflet, Sfântul Nicolae Dintr-o Zi, din centrul Capitalei. Joi dimineață, trupul actorului va fi depus la Teatrul Odeon, urmând ca înmormântarea să aibă loc la Cimitirul Bellu din Capitală la ora 13.30.

Loading...