Selecția Națională Eurovision 2019 continuă să caute cel mai bun reprezentant al României la Tel Aviv. Astfel că, la Arad, în cea de-a doua semifinală, 12 piese se luptă să demonstreze că trebuie să fie trimise în finala de la București.


Pregătirile sunt intense pentru cea de-a doua semifinală de la Arad. Scena este aproape pregătită, iar artiștii sunt nerăbdători să convingă publicul de pe scenă că piesele și interpretările lor trebuie să ajungă în finala de la București. 

Sub sloganul „Împlinește visul!”, 12 piese vor fi interpretate pe scena de la Arad, dar numai șase dintre acestea vor contiua lupta pentru a reprezenta țara noastră în finala internațională. Finala Națională va avea loc pe 17 februarie 2019, la București. Concursul va fi transmis în direct și în exclusivitate de TVR 1, TVR Moldova, TVR Internațional și TVR HD.

Toate piesele calificate în semifinale sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro

Care sunt cele 12 piese care vor concura pe 10 februarie la Arad

Etapa semifinalelor Selecției Naționale se încheie duminică, 10 februarie, la Arad, cu al doilea show al ediției din acest an Eurovision România. Dacă la Iași am aflat numele primilor șase finaliști ai concursului, la sfârșitul acestei săptămâni, emoțiile se vor risipi și pentru ceilalți 12 semifinaliști. Aceștia vor urca pe scena amenajată la Sala Sporturilor „Victoria”, din Arad, iar juriul național și publicul îi vor alege pe cei care merg mai departe, în marea finală.  
Ordinea intrării în concurs a fost stabilită de echipa de producție. Criteriile care au stat la baza acesteia țin de conceptul show-ului, regizorul Dan Manoliu alternând, în desfășurătorul semifinalei, genurile abordate de concurenți. 
Lista pieselor care vor concura în semifinala de la Arad, în ordinea intrării în concurs:

IELELE - 2GENTS 

 “Va fi un spectacol de lumină, grafică, butaforie, nu vom fi doar noi doi pe scenă. Va fi înălţător pentru noi, ceva special. Vom fi la Arad, în cea de-a doua semifinală, pe 10 februarie. Nu vă putem spune mai multe despre concept, veţi vedea în direct. Pentru noi este o onoare să participăm, pentru că au fost peste 120 de piese şi e ceva să fim aleşi printre cele 20 şi ceva de melodii pentru preselecţii. Piesa s-a născut într-un mod mai altfel. Am avut strofa piesei şi nu aveam refrenul. Iar Cici a început să bată într-un instrument şi aşa s-a născut ideea. Mai este o parte de fluier, pe care tot el a fluierat-o. Piesa a decurs natural, am zis să vedem cum merge”, ne-a povestit Doru Todoruț în cadrul emisiunii Click! tv. 

TEARS - GEORGY  

Georgy este o actriță desăvârșită, iar anul acesta își încearcă norocul la Eurovision interpretând piesa «Tears». 

RIGHT NOW - OLIVIER KAYE

"Mi-ar plăcea să transmit un mesaj pozitiv tuturor persoanelor cărora le lipsește încrederea în sine. Multor persoane, în special tinerilor, le lipsește încrederea în sine. În concordanță cu tema «Dare to dream», suntem complet în spiritul Eurovision anul acesta", a declarat Olivier Kaye.

DISCRETE - XONIA 

Vedeta se pregătește de mai bine o lună pentru marele moment, însă în ceea ce privește ținuta, aceasta a avut parte și de un ajutor de nădejde, din partea unei vedete autohtone. Costumul pentru care a optat este unul personalizat și de efect, având încrustate pe el sute de cristale swarovski. „De mai bine de o lună mă pregătesc în fiecare zi în sala de dans și la școala de canto. 

 „«Discrete» este o piesă compusă de o echipă din LA și produsă de Manuel Riva. Este un single făcut special pentru Eurovision, pe care mi-am dorit foarte tare să îl cânt imediat ce l-am auzit. Este modul meu de a susține acele persoane care au căzut în capacana partenerilor de viață, mai exact a celor care au crezut că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, dar care la un moment dat au aflat că sunt mințiți și s-au aflat în postura de amant sau amantă, fără voia lor. Personal, nu am trăit așa ceva și nu mi-aș dori să trec vreodată printr-o experiență de acest gen, însă, în ultima vreme, aud tot mai des astfel de povești, văd oameni răniți sufletește, văd tineri care suferă. Prin piesa «Discrete» îmi doresc să fiu vocea care trage un semnal de alarmă și, totodată, mi-ar plăcea că oamenii să se schimbe, să nu mai facă din aceste situații o normalitate, să fie asumați, responsabili și să vorbească deschis despre ceea ce simt, trăiesc sau vor să schimbe în viață lor”, a declarat vedeta.

 

MAKE ME YOUR MAN - TMW   

"Noi suntem TMW, o trupă de electro pop-rock din București. Fiecare piesă a noastră conține elemente din mai multe genuri muzicale, de la pop rock, blues, jazz, funk și soul la indie, raggae, nu disco și altele. De aceea ne numim “mixy”; suntem mulți, diferiți și ne plac atât de multe stiluri de muzică, încât nu ne putem opri la unul singur", a declarat TMW.

 

GIVE UP NOW - JOHNNY BĂDULESCU 

"Băiatul devotat de anul trecut nu poate să renunțe la visurile sale. Give Up Now este povestea de dragoste a unui tânăr care își consumă toate resursele emoționale, devotamentul, iubirea, curajul și puterea fiindu-i țeluri în lupta cu visul lui, ea. Ce faci atunci când nimic nu mai funcționează? Când ți-ai jucat toate cărțile și când știi că nu mai ai nimic de pierdut? Te ridici de jos și lași aripile să te poarte mai departe decât ai visat vreodată. Ești rănit? Ești speriat? Ești confuz? Și eu am fost. Să lupti? Sa renunti? Inchide ochii, crede în tine si ascultă-ma!", spune Johnny Badulescu.

 

HIGH HEELS ON - ECHOES  

"Daca anul trecut ati ascultat o piesa cu influente politico-sociale, iata ca anul acesta venim cu un mesaj cat se poate de relaxat, placut de toata lumea,si din pacate, din ce in ce mai rar in zilele noastre: Dragostea si dorinta arzatoare de a trai in toate formele sale ... High Heels On este acea piesa prin care vrem sa reamintim ca viata inseamna mai mult decat munca si ambitii materiale. So stay true to your story...", spune Echoes.

 

YOUR JOURNEY - ALDO BLAGA 

"Ascultă-ți inima, numai ea...
Te-ndeamnă să fii tu, să visezi!"
Îndrăznește să visezi. Îndrăznește să fii tu, pentru că astăzi este prima zi a restului vieții tale. 
Fii cea mai bună versiune a ta, în fiecare zi!
This is YOUR Journey!", spune Aldo Blaga într-o formă originală. 

 

D A I N A – LETIȚIA MOISESCU & SENSIBIL BALKAN

 

DEAR FATHER - LAURA BRETAN

"Dorința mea de a participa la Eurovision a venit de câțiva ani și s-a întărit cu timpul. Nu ascund că mai primisem și alte propuneri de piese, unele dintre ele chiar foarte frumoase, dar simțeam că trebuie să aștept să vină cântecul acela, cu care să mă identific. El a venit, în sfârșit, din partea unui compozitor cu mare experiență în Eurovision, Mihai Alexandru, la propunerea managerului meu, Paul Nanca. Am înțeles că melodia a fost compusă cu câțiva ani în urmă si cred ca…ma astepta! De la prima auditie a variantei demo m-a cucerit, nu numai ca muzica, dar si ca text, si am stiut ca asta e cantecul pe care, la randul meu, il asteptam. M-am bucurat ca atat mama, care mă însoțește și mă călăuzește în toate, cât și managerul meu, au fost de acord cu mine și m-au încurajat. Câteva zile mai târziu aterizam la București de la Chicago si inregistram piesa in studio. Ce a urmat, se stie. Ce va urma, vom vedea", spune Laura Bretan.

 

ON A SUNDAY - ESTER PEONY 

"Dragostea este mereu un risc pe care ți-l asumi și devine periculoasă în momentul in care o oferi persoanei nepotrivite. 'On a Sunday' descrie suferința sensibilă și profundă a unei despărțiri. Cumva, simți că iubirea este minunată și prin suferinta prin care treci in urma unui esec in dragoste, pentru ca este intotdeauna mai frumoasa, decat a nu simti nimic", spune Ester Peony.

 

 

RENEGADES - LINDA TEODOSIU  

Linda Teodosiu este fiica celebrului saxofonist Flavius Teodosiu, iar anul acesta ea vrea să demontreze că are toate calitățile pentru a reprezenta România la Eurovision 2019. 

 

Dintre acestea, cel mult șase vor merge mai departe - juriul național va alege cel mult cinci piese, iar telespectatorii, una - în finala Eurovision România, alături de piesele calificate deja din prima semifinală.
Show-ul va fi transmis în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR MOLDOVA, TVRi, TVR HD și online, pe TVR+, duminică, 10 februarie, de la ora 21.00.

Marea Finală va avea loc pe 17 februarie 2019, la Bucureşti și va fi transmisă în direct și în exclusivitate de TVR. 

Cine face parte din Juriul Selecției Naționale Eurovision România 2019

Adi Cristescu, Mihai Georgescu (Miță), Crina Mardare, Andy Platon și Mugurel Vrabete vor decide zece dintre finaliștii Selecției Naționale 2019. Cu o bogată experiență în industria muzicală, cele cinci vedete care formează juriul național Eurovision România vor alege zece câștigători în semifinalele de la Arad și Iași. Lista finaliștilor va fi completată de telespectatori, care vor califica câte o piesă din fiecare semifinală, prin televot.

Loading...