«Şerifi de România», prima emisiune filmată cu drone

Ultima actualizare:

    Concurenţii au viaţă grea în  munţi. Ei trebuie să-şi gătească  singuri şi să doarmă sub cerul liber
Concurenţii au viaţă grea în munţi. Ei trebuie să-şi gătească singuri şi să doarmă sub cerul liber

De mai bine de două săptămâni, 12 vedete au plecat în sălbăticie, pentru noul reality-show „Şerifi de România”, prezentat de Dan Negru şi care va fi difuzat din septembrie, la Antena 1.

Rona Hartner, Paula Chirilă, surorile de la Bambi (Raluca şi Denisa), Natalia Mateuţ, Andreea Tonciu, Giani Kiriţă, Vladimir Drăghia, Andrei Duban, Andrei Ştefănescu de la Alb Negru, CRBL şi Ionuţ Pitbull Atodiresei s-au înscris în cursa pentru marele premiu de 10.000 de euro. 

Premiul pus în joc este prezentat la începutul emisiunii şi este păstrat într-un seif legat cu mai multe lanţuri cu lacăte. Scopul fiecărei misiuni este ca vedetele să găsească cheile care deschide un lacăt, pentru ca până la finalul concursului să se poată deschide seiful. Filmările se desfăşoară în Deltă şi la munte, iar o parte dintre acestea se fac cu camera, dar şi cu dronele, care sunt programate special să urmărească vedetele din aer.

Vedetele au la dispoziţie minimum de condiţii, şi, deşi s-a spus că nu ar avea telefoanele la ei, vedetele postează imagini de la faţa locului. În plus, Rona Hartner, fetele de la Bambi, Andrei de la Alb Negru şi CRBL au avut voie să  părăsească tabăra militară pentru a-şi onora concertele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net