Trupa Hara a luat ființă în primăvara anului 2000 la Cluj-Napoca, la inițiativa lui Flavius Buzilă, care și-a propus să aducă un suflu nou în muzica românească. Până în prezent a ţinut sute de concerte, a crescut, s-a dezvoltat, iar Flavius a ajuns un nume în showbiz-ul autohton. Totuşi, mulţi îl confundă. Artistul a povestit, înainte de concertul susţinut săptămâna trecută la Berăria H, situaţii amuzante prin care a trecut de-a lungul timpului.


Spuneai că lumea te confundă. Cu cine eşti asemănat cel mai des?

Nu s-a întâmplat să mă asemene neaparat fizic cu altcineva, mi s-a spus de exemplu ,,domnul de la Holograf,”. Eu nu cred că această confuzie a fost neapărat în ideea că aș semăna cu un personaj anume, ci cu un artist dintr-o trupă cunoscută. Alții mi-au zis că sunt de la Vama, de la Vunk, de la Vița, dar nu neapărat ca nume m-au confundat, ci pur și simplu ca figură. Dar cei mai haioși din punctul ăsta de vedere sunt taximetriștii. Chiar recent am pățit o chestie de genul în care taximetristul mi-a zis: ,,Uite, aici la tine pe stradă în Cluj stau foarte multe vedete, Mircea Bravo, doi fotbaliști. E o stradă numai de vedete!”. Și eu, crezând că se referă la mine, zic: ,,Da, da, și solistul de la Hara,”, la care omul foarte sincer: ,,Nu știu, pe ăla nu-l cunosc”.

Ce titlu ar avea o carte despre tine și cum ar arăta coperta acesteia?

De unde știi că în 2020 vreau să lansez o carte? Uite, în premieră într-un interviu spun lucrul ăsta! De câțiva ani am început să scriu pe pagina mea de Facebook nu doar ce se întâmplă la concerte din punct de vedere artistic, muzical, ci tot felul de întâmplări în special momentele în care lumea nu mă recunoaște sau mă confundă sau știu că sunt de la o trupă, dar nu știu de la care. Asta a făcut deliciul oamenilor și  mulți mi-a cerut să scriu toate aceste întâmplări într-o carte. S-au adunat peste 150 de texte pe care le-am scris în tot timpul ăsta, iar în 2020 le voi prezenta într-o carte. Cum o să arate cartea nu știu, dar cred că ar trebui să aibă legatură cu ideea de turneu.

De ce ți-e cel mai dor?

Recunosc că mi-ar plăcea să retrăiesc anumite momente de acum 10-15 ani, de multe ori mi-e dor de atmosfera din liceu sau de cea din facultate. Perioada aia mai caldă, parcă trăiam mai intens lucrurile, parcă nu eram atât de divizați, parcă nu era tot materialismul ăsta de astăzi. Prietenii cei mai buni au rămas prietenii mei din liceu și din facultate.

Dacă ai fi un supererou, ce putere ai vrea să ai?

Păi sunt un supererou! Dincolo de talent trebuie să ai foarte multă sinceritate și puterea de a transmite emoție, s-o transmiți sincer pentru că oamenii asta vor să vadă într-o lume a aparențelor și a plasticului. Multor artiști le e frică să fie sinceri pe scenă pentru că se gândesc că nu ,,dă bine”, că trebuie să părem niște semizei sau niște supereroi. Nu este așa, suntem foarte umani. Şi, de fapt, cred că cei din fața scenei asta vor să simtă, un alt om, care le transmite emoții. Mie asta chiar mi se pare o foarte mare putere! Sunt fericit și mă simt norocos!

Loading...
Citeste tot despre: