Ana Porgras a avut prima reacție după eliminarea de la Survivor 2021, de îndată ce a intrat în posesia telefonului. S-a văzut că nu e în apele ei, dar a găsit puterea să le mulțumească fanilor și să-i transmită lui Zannidache un mesaj important.


"Fii puternic, băiatul meu! Tu ești campionul! Întotdeauna în sufletul meu! Vreau să îl văd pe Zannidache învingătorul, cel pe care nu îl dărâmă nimic!", a scris Ana Porgras, într-o succesiune de InstaStories, pe Instagram, imediat după eliminarea de la Survivor. Este cunoscută relația strânsă pe care Ana și Zanni o au, iar prin acest mesaj fosta gimnastă nu a făcut altceva decât să-și declare public susținerea și prietenia față de protejatul lui Alex Velea.

Ana Porgras le-a transmis mulțumiri și fanilor care au susținut-o în competiția din Republica Dominicană, difuzată de Kanal D. S-a văzut că este emoționată, supărată, dezamăgită: "Nu știu dacă au sens cuvintele. Nu cred. Cred că lucrurile astea se simt...Ați văzut și voi.. Îmi este destul de greu acum, dar am vrut să fac asta ca să vă mulțumesc pentru toată susținerea pe care am avut-o din partea voastră și pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis. Vă iubesc tare mult", a declarat Ana Porgras pe Instagram.

Ana Porgras, eliminare nedreaptă la Survivor 2021: "M-ați luat prin surprindere". Zanni a plâns în hohote, Jador a pus capul în pământ

Zanni a izbucnit în plâns după plecarea Anei Porgras

Este de notorietate prietenia dintre Ana Porgras și Zanni, iar legătura strânsă dintre ei s-a văzut și aseară, în ediția în care Jador a propus-o pe Ana spre eliminare. Deși s-a ținut tare atunci când a îmbrățișat-o și când și-au luat "la revedere", Zanni a izbucnit în plâns după ce Ana a părăsit zona de consiliu și, totodată, competiția. A plâns ca un copil și a fost consolat de Cosmin, scena fiind extrem de emoționantă pentru toți concurenții, dar și pentru telespectatori. În momentul acela, și nu doar atunci, Jador a pus capul în pământ, coplești și el, probabil, de consecințele nominalizării pe care a făcut-o.

 

 

 

 
 
Loading...