Brigitte Sfăt Pastramă şi-a deschis recent o şaormerie, pe care speră să o transforme într-o afacere profitabilă. E o fire credincioasă, iar pe halatul de patroană şi-a imprimat crucea egipteană, simbolul vieţii şi al prosperităţii. Dar şi alte vedete au câte un talisman în care cred cu tărie că îi ajută să se ţină departe de necazuri.


Brigitte are o ținută norocoasă

Nonconformista Brigitte (43 de ani) poartă zilnic această ţinuta norocoasă, care, consideră ea, o ajută la creşterea vânzărilor în magazinul inaugurat în urmă cu două luni în Cartierul Colentina din Bucureşti, unde lucrează cot la cot cu soţul ei, Florin Pastramă, dar şi cu angajaţii care pregătesc shaorma ”cu de toate”.

11.jpg

Brigitte Sfăt are pe halat crucea egipteană, simbolul vieţii şi al prosperităţii

 

Acest model de cruce aparte este de fapt un „ankh”-ul egiptean, un simbol hieroglific care a fost frecvent utilizat pentru a reprezenta cuvântul „viaţă“. De altfel, vedeta, devenită celebră în urma căsniciei cu fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase, este şi foarte credincioasă. “Da, eu mă rog zilnic. Aproape zilnic citesc Biblia. Cred că am citit-o de peste 20 de ori pe toată. Biblia este refugiul meu”, a menţionat ea, într-un interviu pentru Kanal D.

Cât îl priveşte pe solistul Ştefan Bănică Jr, el nu intră în concerte fără cruce şi fără inelele şi brăţările din argint, care îl feresc de boli şi de deochi. 

33.jpg

stefan banica
Ştefan Bănică Jr (52 de ani) crede în energiile benefice ale argintului

Adelina Pestrițu are tatuată "Mâna Fatimei"

2.jpg

adelina pestritu
Adelina Pestriţu şi-a tatuat ”Mâna Fatimei”, care o ţine departe de energiile negative

 

Adelina Pestriţu (33 de ani) şi-a tatuat pe abdomen ”Mâna Fatimei”, acesta fiind cel de-al 11-lea tatuaj al vedetei. Reprezintă un semn budist al protectiei divine, împotriva energiilor negative. În centrul mâinii este desenat ochiul meu”, a menţionat ea.

Şi Alex Florea (28 de ani), solistul care a reprezentat România, alături de Ilinca Băcilă (20 de ani), în 2017, la Eurovision, ediţia de la Kiev, are un talisman norocos de care nu se desparte niciodată, “Ciocanul lui Thor” (zeul tunetului în mitologia scandinavă – n.r.). Cei doi artişti au obţinut locul 7 cu piesa ”Yodel it”, la competiţia internaţională din Ucraina. ”Ciocanul lui Thor” este un simbol al puterii. În mitologia nordică este descris ca una dintre armele cele mai de temut, capabile să niveleze munţii.

22.jpg

alex florea
Alex Florea a cântat la Eurovision cu ”Ciocanul lui Thor”, simbolul protecţiei 

Colierul lui Bote costă 350 de lei

bote.jpg

catalina botezatu
Cătălin Botezatu are un medalion realizat din seminţele unui copac indian, Rudraksha, care te fereşte de boli
Foto: arhivă personală

 

Amulete de forma ”Ciocanului lui Thor” erau purtate de bărbaţii şi de femeile din triburile nordice, pentru protecţie. În iunie 2014, arheologul amator Torben Christjansen a descoperit în oraşul Købelev din Danemarca o amuletă cu inscripţii runice, prima de acest fel. Iar Cătălin Botezatu (53 de ani) face terapie cu un talisman miraculos adus tocmai din India. El speră ca mărgelele confecţionate din seminţele copacului indian Rudraksha să-i aducă sănătate, având în vedere că s-a confruntat cu serioase probleme. Designerul are deja câteva brăţări magice din arborele despre care se spune că aduce norocul şi vindecarea. Însă are şi un şirag din India, pe care-l poartă zi şi noapte la gât. Cea care i-a dăruit, de peste mări şi ţări, aceste brăţări şi acel şirag este Cosette Kojic. Un talisman ca acela purtat de Botezatu costă în jur de 350 de lei şi se comercializează pe Internet.

Ozana Barabancea are un talisman tradițional

1.jpg

Ozana Barabancea (50 de ani) este o fire credincioasă, ea nu se desparte de crucea din argint

Ozana Barabancea (50 de ani) are un talisman tradiţional care reprezintă, probabil, cel mai importante simbol al creştinăţii, respectiv crucea. În tradiţia ortodoxă crucea este protectoare şi este asociată cu biruinţa şi cu Învierea. „De asemenea, trebuie să ne minunăm, cum prin semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, se izgonesc dracii şi felurite boli, lucru cu neputinţa tuturor. Şi cine poate număra laudele Crucii? Iar simbolurile acestui sfânt semn ni le-au predat Sfinţii Părinţi, ca să stăm împotriva necredincioşilor şi ereticilor. Căci cele două degete şi o singură mână arată pe Domnul nostru Iisus Hristos cel răstignit, cunoscut în două Firi şi într-un singur ipostas. Iar dreapta aminteşte de puterea Lui nemărginită şi de şederea de-a dreapta Tatălui. Coborând ea de sus, ne arată pogorârea Lui din ceruri până la noi. Iar trecând de la dreapta la stânga izgoneşte pe vrăjmaşi şi arată că prin puterea Sa nebiruită a biruit Domnul pe diavol, care stă la stânga, lipsit de tărie şi întunecat”, se arată în scrierile creştine.

Loading...