Filmările pentru cel de-al doilea sezon al emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii” (Antena 1) sunt în toi în Thailanda, iar prezentatorul Radu Vâlcan (39 de ani) ne-a povestit cum arată o zi de-a sa la 33˚C.


Asta în timp ce soţia lui, Adela Popescu (29 de ani), gravidă în patru luni, tremură de frig în gerosul Bucureşti, unde duminică dimineaţă (24 ianuarie) se înregistrau -17˚C.

Click!: Cum îţi petreci timpul rămas după filmări? Mai ales că eşti fără soţia ta, Adela?

Radu Vâlcan: În timpul liber mă odihnesc şi mă documentez despre tot ce e legat de emisiune. Dimineaţa, adică seara în România, vorbesc cu Adela şi mă încarc pentru a doua zi.

Click!: De cine îţi mai este dor de acasă?

De tot universul meu.

Click!: Filmaţi la temperaturi foarte ridicate, în timp ce în ţară sunt temperaturi foarte scăzute. Cum te protejezi de caniculă?

Chiar dacă sunt născut în februarie, urăsc frigul. De căldură nu mă protejez, o primesc cu braţele deschise.

Click!: Ce mâncare preferi din bucătăria thailandeză?

Gandacii şi supa Tom Yum (n.r. supă cu creveţi, iute-acrişoară).

Click!: Ce bei de-a lungul unei zile?

Minimum doi litri de apă şi cel puţin o bere thailandeză.

Click!: Care e primul lucru pe care-l faci când te trezeşti?

Mă trezesc la 6-7 dimineaţa. Bem o cafea, vorbim despre ce se întâmplă în ziua respectivă şi punem la punct detaliile. Dar înainte de toate astea vorbesc cu Adela.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: