Iarna se îmbogăţesc la greu din muzică şi din emisiuni tv, însă vara îi găseşti mai mult pe Litoral, unde se ocupă de afaceri. La localul lui Oreste, din Vama Veche, şi la vila lui Leo Iorga, din Eforie Nord, preţurile sunt pe buzunarul oricui. Nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre hotelul de lux al lui Ovidiu Komornyik, unde tarifele sunt cam piperate. Iar Maria susţine şi recitaluri, în preţul mesei, la restaurantul din Mamaia, aşa că merită toţi banii.


Maria Buză (49 ani) şi soţul ei, violonistul George Pătraşcu, au dovedit că au şi fler de afacerişti. Cei doi şi-au deschis, în Bucureşti, localul ”La Vioara Roşie”, dar deţin şi Restaurantul ”La Şarpele roz”, în staţiunea Mamaia.

 

De altfel, din programul serii, nu lipsesc nici şefii casei, Maria Buză şi George Pătraşcu, care susţin show-uri de pomină, alături de lăutari, iar seară de seară vă încântă cu programul lor artistic şi alte vedete de calibru.

De pildă, duminică, de la orele 20.00, sunt aşteptaţi la un spectacol de stand-up comedy.  Cât îl priveşte pe Ovidiu Komornyik  (49 de ani), celebrul cântăreţ îşi mută vara reşedinţa la Vama Veche, de mai bine de trei ani de zile, de când şi-a înălţat acolo un hotel de lux, “Casa OK by Ovo”. 

El nu este unicul acţionar al hotelului, inaugurat în 2015, şi despre care apropiaţii lui susţin că ar valora un milion de euro. Hotelul are 18 camere duble, 3 apartamente, piscină exterioară, trei terase restaurant, foişor în grădină, acces la plajă privată cu baldachine si şezlonguri, la 10 m de locaţie, pe ţărmul mării.

O cameră dublă costă 500 de lei, iar un apartament, 700 de lei. Iar Leo Iorga (53 ani), diagnosticat cu cancer pulmonar din 2011, nu face bani doar din spectacole, şi, pentru a-şi plăti costisitoarele tratamente, el închiriază Vila ”Iorga’S House”, din Eforie Nord. Interpretul a încercat să o vândă, însă nimeni nu a scos din buzunar suma de 250.000 de lei. Pensiunea solistului are camere libere, la preţul de 60 de lei pe noapte, iar pentru o cameră triplă plătiţi 90 de lei. Însă beneficiaţi aici de tot confortul, vila fiind într-o zonă liniştită. Nici Oreste Teodorescu (42 ani) nu s-a lăsat mai prejos şi şi-a deschis, în Vama Veche, încă din 2005, localul ”Tropical Beats by Molotov”.

„E o afacere de vară, cât să ne permitem să stăm cu toată şatra aici, cu prieteni, căţei. Nimeni nu s-a îmbogăţit. Până-n 2011, acest loc s-a numit Pro Placa pentru că avea o placă de surf ca brand. Era, aşa, o bombiţă de vamă, iar din 2011 se numeşte Molotov, de la celebrul cocktail. Nevasta mea şi cumnatul se ocupă sută la sută, eu sunt un consumator privilegiat”, a declarat Oreste, pentru Click!  Anii trecuţi, la mare căutare au fost aici limonada cu pepene la  preţul de 15 lei şi berea, la 10 lei. Oreste recunoaşte că de toată afacerea se ocupă mai mult soţia lui, Liliana. Ei şi locuiesc la Vama Veche, într-o căsuţă cochetă. Acesta îşi mai rotunjeşte veniturile din taberele de spiritualitate, pe care le organizează în fiecare vară.

 
 
Loading...