VIDEO EXCLUSIV Dichi zâmbeşte forţat, de când fiica a divorţat

Ultima actualizare:
Ioana şi Ilias s-au iubit 10 ani
Ioana şi Ilias s-au iubit 10 ani

În cinstea aniversării, luni seara, Ion Dichiseanu a avut parte de o petrecere restrânsă, cu lăutari şi cu mâncăruri alese. La chef, au venit să-i ureze „la mulţi ani” prieteni apropiaţi, colegi de breaslă şi chiar politicieni, printre care şi Mircea Geoană. Deşi actorul a fost personajul serii, fiica lui a captat toată atenţia invitaţilor.

Ioana Dichiseanu (26 de ani) a fost prezentă, luni seara, la hotelul Marshal Garden, din Capitală, la aniversarea celebrului ei tată, Ion Dichiseanu (81 de ani), însă nu i-a ars de distracţie, căci se află în divorţ cu Ilias Makos. Deşi actorul se bucură, pe de-o parte, că fata sa scapă de soţul grec, cu atât mai mult cu cât bărbatul, mare cât un munte, a trăit mai degrabă pe spinarea lui, pe de altă parte, Dichi înţelege suferinţa Ioanei.

Femeia, care a moştenit frumuseţea marelui artist, a stat cuminte la masă şi a mâncat doar îndemnată de părintele său, care le zâmbea invitaţilor, doar din politeţe. Ioana e convinsă că această căsnicie nu mai are nici o şansă: „O decizie nu o iei de pe o zi pe alta, trebuie să cântăreşti lucrurile cum trebuie. În cursul lunii noiembrie voi semna certificatul de divorţ şi nu mă răzgândesc. Am avut 6 ani de căsnicie, 10 ani de relaţie, iar motivele separării sunt intime şi serioase. El e acum în Grecia, dar va veni să semneze în noiembrie”, ne-a spus aceasta.

Printre invitaţii lui Dichi s-a numărat şi prietenul lui, politicianul Mircea Geoană
Printre invitaţii lui Dichi s-a numărat şi prietenul lui, politicianul Mircea Geoană

Deocamdată nu se gândeşte să-şi refacă viaţa, însă nu exclude să îmbrace din nou rochia de mireasă. „Nu se cade să mă gândesc la o căsătorie, nici măcar nu am divorţat. Dacă voi întâlni o persoană care să fie pe sufletul meu, probabil voi face pasul”, a conchis fata actorului.

"Când voiam eu copil nu voia el, şi invers"

Dichiseanu a devenit tată târziu, la 54 de ani, însă după ce fiica s-a căsătorit, el era sigur că va deveni bunic. Din păcate, lucrurile s-au complicat: “Tata mi-a zis de nepot, e normal ca orice tată să-şi dorească să-şi vadă copilul, la rândul lui, părinte. Nu a fost o decizie de comun acord cu Ilias în privinţa copilului, pentru că atunci când îmi doream eu, nu-şi dorea el, când voia el, mă răzgândeam eu”, a declarat Ioana, pentru Click!


    Ioana şi Ilias s-au iubit 10 ani
Ioana şi Ilias s-au iubit 10 ani

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net