VIDEO EXCLUSIV Doru Todoruţ, viaţa după divorţ: "Aproape bun, aproape ok"

Ultima actualizare:

    Doru TodoruţFoto: Facebook
Doru TodoruţFoto: Facebook

Acum aproape un an, Doru Todoruţ şi soţia lui, Rocsana, au anunţat că divorţează. Nu era prima tenativă: în 2011, cei doi au vrut să se despartă, dar s-au împăcat chiar pe scările tribunalului.

A doua oară însă nu a mai fost loc de împăcare: cântăreţul şi nevasta lui, căsătoriţi în 2008, au divorţat pe cale amiabilă, la notar. Au rămas cu amintirea clipelor frumoase, dar şi cu trei copii, de care Doru încearcă să aibă grijă, chiar dacă el şi mama lor nu mai sunt împreună. 

"Mi-am dorit doi copii, e bine să ai pe cineva cu acelaşi sânge. Sunt liniştit, sunt bine. Aproape bun, aproape tătic, aproape ok, întotdeauna e loc de mai bine. Ne vedem zilnic, încerc să le iau de la creşă şi grădiniţă, să petrecem serile împreună", a povestit Doru pentru reporterii emisiunii Click!, de la Prima TV.

Deşi e bucuros că e tată, artistul nu ştie dacă va mai avea prea curând un alt copil: "Hai să vorbim peste 10 ani. Nu zic nu, dar nu în viitorul imediat apropiat".

Doru a divorţat în urmă cu un an
Doru a divorţat în urmă cu un an

În plus, întrebat dacă şi-a găsit jumătatea, la un an de la divorţ, Doru a dat de înţeles că nu îşi doreşte să se afişeze cu nimeni: "Nu ştiu cât sunt eu în total, caut încă". 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
george burcea andreea balan fetitele ELLA CLARA jpg
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
image
actualitate.net
image
actualitate.net