Dragă Johnny Răducanu,
Am iubit mereu nebunia ta buimacă, de personaj paranoiac. O abulie, o trăire prezentă aproape imaterială. Tu te scremeai să fii cu noi de parcă erai marţian, american, grec, şi negru pe plantaţii sau pasăre sau jder.
Erai multiplu, Ba Johnny, când Gioni. Nounăscut. Asocial. Atemporal. Am aflat că aparţii lumii, etniei ţigăneşti, abia la concertul de la Viena 90, pus în fruntea unui taraf.
Am fost şocat. Ca şi mai ieri când, pe TVR , îi beşteleai cu mult năduf pe ţigani că sunt "înapoiaţi, hoţi şi necivilizaţi". Îţi datorez multe. Iubesc jazzul, graţie ţie.
Cum te urmăream eu ziarist, student pe scene cu elita aia: Berindeii, Gondi, Mândrilă, Marius Popp; jam-sessionul de la Zalomit cu Lionel Hampton în noaptea cu Illinois Jackett, căruia când i-am văzut cv-ul era să leşin, post factum.
Nu puteam să cred că un puţoi de student bea o juma' de noapte, vorbeşte cu el şi e ascultat! Ţie îţi datorez o altă noapte, aceea de la cazino Victoria cu Chick Corea, când ne-am pus toţi trei cu curu pe scările pluşate şi am discutat până a dat soarele-n vitralii; şi am glumit şi i-am spus cum era comunismul şi cum era jazzul ca o eliberare pentru noi.
Cum să te uit Johnny când tu m-ai prezentat lui Chick ca fiind cel mai mare ziarist de jazz, cine o fi ăla?, şi ştiu că ai minţit, şi nu am protestat?
Cum să te uit, când tu dădeai lecţii de sex cu instrumentul pe vremea marxismului !? Te lipeai ca fasolea pe arac, de contrabas, îi mângâiai şoldul lunecos şi lucios ca al unei sirene, te contopeai cu el.
Tu pentru mine eşti primul care, din contrabas, instrument de acompaniament ai făcut unul solistic. Cum să îţi uit buzele ude ca la un sărut, când făceai solo contrabas, unisonuri insidioase, cu privirea-ţi tulbure de ins excitat, demolat.
Tu m-ai făcut să iubesc jazzul pe vremurile acelea când nu aveam multe refugii. A primului festival de jazz , când la restaurantul partidului din Ploieşti tu ţipai că de la masa festivă lipseşte Cornel Chiriac.
În timp ce acesta înjura regimul la Europa Liberă... Cum să te uit vreodată, vagabond universal, matroz năuc naufragiat pe corabia jazzului, prieten cu valul şi hula, frate cu mările şi oceanele, conviv cu păsările cerului şi subpămîntului, frate diabetic întru dulceaţa sângelui...
...cum să te uit, nebunul meu prieten !?
George Stanca, pamflet
