Gelu, prietene scump, azi e ziua ta. Nu mai contează câţi ani faci. Te apropii de 70. Mulţi înainte! Şi, acum, ca la orice evocare, încep să depăn amintiri.


Pe când eram eu redactor la Flacăra şi făceam selecţii de folkişti, mă sună un chitarist, Mircea Aldea, basistul cu care am cântat în trupa studenţească rock numită Odeon - nicidecum proto-maneliştii de mai târziu… - să-mi spună că a văzut acolo la IATC un tip formidabil. Peste o seară erai la mine în birou. M-ai uimit cu digitaţia la chitară. Te-am întrebat ”cânţi şi la vioară?”, şi ai zis ”da!”. ”Se vede asta după ce faci pe chitară”... Mi-ai cântat chiar o parte din repertoriul tău de azi. Cântece nemuritoare ca ”Broasca ţestoasă”. Sau ”Balada lui Fărămiţă Lambru”, ins cu care semănai la voce. ­Mi-ai spus că eşti din Tulcea, ai studiat vioara, dar şi chitara. Te-am programat, entuziasmat şi bucuros la un cenaclu important pentru mine. La Teatrul Giuleşti. Cu invitaţi elevii liceului ”Dna Stanca” - alfel , Şc MM no 25 -  pe care l-am terminat şi eu… Eram emoţionat. A mai cântat Anda Călugăreanu. Îmi amintesc că Gelu Colceag a experimentat chiar atunci Boiciclul, medicamentul-minune; iar la poezie a fost în recital marele Ion Gheorghe cu Nopţi (… le lui…) pe Oceanul Pacific. Vezi, ce memorie am în ceea ce priveşte debutul tău pe o mare scenă…de Cenaclu?
Dar, lovitura mortală, boomul dat a fost mai târziu la Craiova. Eu nu mai eram la Flacăra, dar ştiu totul. Ai regizat o venire cu vioara-n mână din sală deghizat în lăutar şi ai vrut să cânţi. Păunescu te-a refuzat - aiurea! - sala te-a cerut. Şi apoi, lăsat de capul tău, ai rupt, ai părăginit Oltenia ca un taifun, că pe vremea aceea nu erau tsunami…
De atunci, ai stat într-o stare de succes uluitoare. Păunescu te răsfăţa, te adula, iar ca mulţumire tu l-ai învăţat ”palma scenică”, cu care ai devastat o cină la dr Puşcaş în vilă la Şimleul Silvaniei.
 Apoi, ai mai venit cu ceva. În plină glorie, că nu-ţi ajungea… Ai dirijat, pe bune, orchestra adevărată a Filarmonicii din Ploieşti. Cu efecte comice nebănuite, ai fost iar fantastic… Te-a răsfăţat succesul, nu zic nu.
Cred că greşeala ta - nu e o critică, doar o constatare - e că ai emigrat după ‘90 când, vezi Doamne, se reaşezau lucrurile… La întoarcerea acasă, lumea parşivă şi lunecoasă cum e ca orice public din lumea asta, te cam uitase. Altă generaţie! Îmi amintesc că te-am invitat la o ediţie a Festivalului Berii de la Mamaia, prin 95 şi oamenii - Mazăre, Nicuşor, Strutinski - organizatorii au rămas uimiţi. Nu te ştiau, mă-ntrebau de unde te-am găsit. Atunci am constatat cu mare tristeţe ceea ce înseamnă prăpastia de timp. Şi, mai ales cum, ce greu se reface Gloria… dacă se reface.
Acum, te revăd cu plăcere la unele reuniuni folk şi din câte ştiu ai ales să fii dascăl de teatru pentru tinerii aspiranţi. Eu te iubesc şi pentru ce ai fost şi pentru ceea ce eşti. La mulţi ani, Gelu drag!

Loading...
Citeste tot despre: